La 20 mai sărbătorim Ziua Mondială a Albinelor, după ziua de naștere a lui Anton Ja​ns​a, considerat pionier al apiculturii moderne (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773).

Să nu uităm însă de medicul român Ioan Piuariu Molnar, contemporan cu Anton Jansa, Românul a scris prima carte de apicultură din Țările Române, recomandând să nu fie omorâte albinele când se culege mierea din stupi!

Tot cu prilejul proclamării Zilei mondiale a albinelor, Carla Mucavi, directorul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a comentat: „Albinele joacă un rol crucial în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei. Fără ele, am putea pierde o varietate de produse alimentare, precum cartofi, piper, cafea, dovleci, morcovi, mere, migdale, roşii… Pe scurt, fără albine, FAO nu poate realiza o lume fără foame. Ziua mondială a albinelor recunoaşte importanţa acestor mici ajutoare şi va creşte gradul de conştientizare a necesităţii protejării.”

Studiile efectuate de ONU şi de „International Union for the Conservation of Nature” arată că populaţiile de albine şi polenizatori sălbatici s-au restrâns drastic în ultimii ani, ca o consecinţă a activităţii umane iraţionale – agricultura intensivă, utilizarea pe scară largă a pesticidelor, poluarea, schimbările climatice, etc.

Dispariţia albinelor ameninţă siguranţa alimentaţiei mondiale având în vedere că o treime din producţia agricolă la nivel mondial depinde de polenizare, realizată cu precădere de albine. Albinele sunt esenţiale pentru polenizarea nucilor, pepenilor, citricelor, merelor, cepei, dovleceilor, fasolei, ardeilor, vinetelor, castraveţilor, roşiilor, cafelei, nucilor de cocos şi nu numai. Aceste alimente ne aduc 35% din necesarul energetic, majoritatea mineralelor, vitaminelor şi anti-oxidanţilor.

Albert Einstein obişnuia să spună că „atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit”.

Decimarea populaţiilor de albine a determinat ţări ca Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie sau China să emită norme de reglementare pentru restrângerea folosirii pesticidelor, una dintre principalele cauze ale dispariţiei albinelor.

Binețe din natură!